Sfântul Sinod în ședință solemnă

Astăzi, 28 octombrie 2011, este ultima zi a evenimentelor organizate cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, zi în care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române se întrunește în ședința solemnă dedicată Anului omagial al Sfântului Botez și al Sfintei Cununii.

Pentru că Biserica Ortodoxă Română îl pomenește astăzi pe Sfântul Ierarh Iachint de Vicina, primul mitropolit al Țării Românești și una din cele mai remarcabile personalități ale istoriei și spiritualității ortodoxe din România, manifestările încep în Catedrala patriarhală, unde este slujită Sfânta Liturghie. Slujba este urmată de ședința solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în Aula Magna ‘Teoctist Patriarhul’ din Palatul Patriarhiei, transmisă în direct de către postul de radio Trinitas și televiziunea Trinitas. Ședința sinodală solemnă, a cărei temă este ‘2011 – Anul omagial al Sfântului Botez și al Sfintei Cununii în Patriarhia Română’, cuprinde prezentări în sinteză și evaluări ale celor mai importante manifestări cu caracter religios-duhovnicesc, cultural și mediatic organizate în acest an de către eparhiile din țară și străinătate ale Patriarhiei Române, informează Ziarul Lumina.

Prezentările sunt urmate de difuzarea unui reportaj de 30 de minute, intitulat ‘Familia în atenția Bisericii’, realizat de postul de televiziune Trinitas al Patriarhiei Române. ‘Filmul prezintă trei studii de caz ale felului în care Biserica se implică în viața familială. Primul caz este al unei familii în care trăiesc mai mulți copii, apoi prezentarea programului after-school organizat de Parohia Flămânda din București, iar al treilea este despre Așezământul social ‘Sfântul Ierarh Leontie’ de la Mănăstirea Bogdana, județul Suceava, unde foarte mulți copii fără părinți găsesc sprijin și dragoste’, a declarat părintele Nicolae Dima, directorul televiziunii Trinitas.

Expoziție dedicată Sfântului Botez și Sfintei Cununii

Reportajul este urmat de o serie de prezentări ale unor noutăți editoriale apărute la editurile Patriarhiei Române și la editura Arhiepiscopiei Bucureștilor, dedicate în special Anului omagial al Sfântului Botez și al Sfintei Cununii. Tot cu această ocazie, în Sala ‘Europa Christiana’ din Palatul Patriarhiei a fost amenajată expoziția tematică ‘Sfântul Botez și Sfânta Cununie în arta bisericească ortodoxă’, care cuprinde fresce, icoane, miniaturi, broderii, țesături, mozaicuri și vitralii, organizată de Sectorul Patrimoniu cultural bisericesc al Patriarhiei Române în colaborare cu Sectorul cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Muzeul Național al Satului și Muzeul Țăranului Român, cu sprijinul Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române.

Astăzi este și ultima zi în care pelerinii care vin în București au ocazia să se închine la Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei, creștinătorul și ocrotitorul României. Cei care nu au reușit să se închine până acum au posibilitatea de a se închina unei părticele din sfintele moaște ale Apostolului Andrei, adusă de la Biserica Sfinților Români din București, ctitoria vrednicului de pomenire patriarh Teoctist, potrivit anunțului făcut de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, ieri, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…