Grădinița „Sfântul Stelian”, aflată sub patronajul Arhiepiscopiei Clujului, și-a cinstit marți, 26 noiembrie 2013, patronul spiritual. Cu prilejul sărbătoririi hramului, în mijlocul copiilor și a educatorilor acestei unități de învățământ a fost prezent de la ora 9, ÎPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, după cum aflăm de la Radio Renașterea. Ierarhul i-a binecuvântat pe copii, părinți și cadre didactice și a asistat la un program artistic susținut de cei aproximativ 50 de copii, ce își desfășoară aici activitatea. La final, ÎPS Andrei i-a felicitat pe cei mici, dar și pe educatorii ce se ocupă de copii și le-au oferit câteva îndemnuri duhovnicești. Grădinița Sfântul Stelian și-a deschis porțile, cu prilejul sărbătoririi hramului, și pentru părinții clujeni care au dorit să vadă spațiile și activitățile la care iau parte copiii. După-masă, de la ora 16, cei mici s-au bucurat de un program destinat lor ce a cuprins cântece la chitară și alte momente artistice.
Grădinița „Sfântul Stelian” a fost înființată acum 5 ani și funcționează într-un imobil ce aparține Arhiepiscopiei, situat pe str. Iuliu Maniu nr. 31. Pe lângă activitățile obișnuite, copii pot beneficia aici de cursuri de pictură și de limbi străine, engleză și germană.
Acest sfânt s-a născut în secolul al VI-lea, la Adrianopolis, în provincia Paflagonia din Asia Mică, într-o familie foarte bogată. Plin de iubire dumnezeiască și povățuit de Duhul Sfânt, el și-a împărțit averea săracilor și s-a retras în pustiu, pentru a se adânci în rugăciune și cunoașterea lui Dumnezeu. Spre deosebire de alți pustnici, el nu s-a retras cu totul din lume, ci, din dragoste pentru oameni, mergea printre ei și îi ajuta, întorcându-se apoi la chilie pentru odihnă. Pentru viața de curăție și rugăciune, Dumnezeu l-a învrednicit de darul tămăduirii. Într-unul din drumurile sale, Sfântul Stelian a pus mâna pe creștetul unui copil suferind și acesta s-a tămăduit imediat și de atunci sfântul a început să fie căutat de oameni aflați în suferință, copii, tineri sau bătrâni. Aceștia, prin rugăciunea sfântului, dar și prin rugăciunea și credința lor, luau tămăduire de la Dumnezeu. Astfel, prin grija față de copii și familii, prin tămăduirea copiilor, dar și prin ajutorul dat mamelor, Sfântul Stelian avea să devină ocrotitorul copiilor și al familiei. Grija sa pentru copii se vedea mereu pe chipul său. Era mereu blând, binevoitor, plin de dragoste pentru cei din jur, având mereu un cuvânt de mângâiere pentru fiecare.





