Sfintele Paști la Parohia Maica Precista din Ploiești

În prezența a sute de credincioși, preoții Parohiei ‘Maica Precista’ din Ploiești, au oferit Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim, tuturor celor prezenți și au săvârșit slujba pentru Praznicul Sfintei Învierii a Mântuitorului Iisus Hristos.

A fost un moment emoționant, lucrul acesta văzându-se pe chipul tuturor celor prezenți atunci când părintele paroh, protoiereul Ștefan Mușat, le-a reamintit că prin grija Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a fost adusă și anul acesta, pentru a treia oară, Sfânta Lumină de la Ierusalim, dovedindu-se încă o dată că adevărata credință este Ortodoxia.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…