Slujba din Duminica Tuturor Sfinților, prima după praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, începe perioada liturgică a Octoihului. Sinaxarul acestei zile ne anunță că „în această zi, Duminica întâia după Rusalii, serbăm praznicul Tuturor Sfinților, celor de pretutindeni, din toată lumea, din Asia, Libia și Europa, de la Miazănoapte și de la Miazăzi”.
Din acest cuvânt de învățătură aflăm că „dumnezeieștii noștri Părinți au așezat să prăznuim, după Pogorârea Duhului Sfânt, sărbătoarea de azi, ca și cum ar fi voit să arate că venirea Preasfântului Duh a lucrat prin Apostoli niște lucruri atât de mari, încât a sfințit și a înțelepțit pe cei de un aluat cu noi, și așezându-i din nou în locul cetei aceleia îngerești căzute, i-a adus, prin Iisus Hristos, la Dumnezeu: pe unii, adică, prin mucenicie și sânge, iar pe alții prin trăire și viață virtuoasă, Duhul Sfânt săvârșind, astfel, fapte mai presus de fire”.
Praznicul Tuturor Sfinților „cuprinde în sine pe toți cei dintâi și pe toți cei de mai târziu, pe cei cunoscuți și pe cei necunoscuți, pe care Duhul Sfânt, sălășluindu-Se întru ei, i-a sfințit”. Rânduirea pomenirii de către Biserică a tuturor sfinților, în sobor, imediat după sărbătoarea Cincizecimii arată că scopul trimiterii Duhului Sfânt în lume este dobândirea sfințeniei de către oameni în Biserică.
„Acum prăznuim toate câte Duhul Sfânt, cu dăruiri de bine, a sfințit†¦”
Când spunem că pomenim pe toți sfinții, înțelegem că „acum prăznuim toate câte Duhul Sfânt, cu dăruiri de bine, a sfințit: sufletele cele preaînalte și sfințite, adică cele nouă cete: pe strămoși și patriarhi, pe prooroci și pe sfinții apostoli, pe mucenici și ierarhi, pe sfinții mărturisitori și pe cuvioșii mucenici, pe cuvioși, pe drepți și pe toată ceata sfintelor femei și pe toți ceilalți sfinți necunoscuți, împreună cu care să fie și cei ce se vor adăuga în viitor. Dar mai presus de toți și între toți și cu toți Sfinții, pe Sfânta Sfinților, pe Preasfânta și cea făr-de asemănare mai mărită decât cetele îngerești, pe Doamna și Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și pururi Fecioara Maria”.
Mitropolitul de fericită amintire Antonie Plămădeală al Ardealului spunea că „Duminica aceasta e rânduită să amintească pe toți sfinții cunoscuți și necunoscuți”, care au mărturisit credința în fața lui Dumnezeu, după cuvântul pericopei evanghelice rânduite a se citi în această zi: „Sfinții, mai ales martirii și mărturisitorii, au murit pentru această mărturisire, iar ceilalți s-au sfințit trăind adevărurile de credință din tot sufletul, din tot cugetul, în smerenie, în dragoste, în slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor”.
Sinaxarul ne oferă trei motive pentru care Biserica a rânduit o zi specială de pomenire a sfinților în sobor. Primul dintre acestea este faptul că, de-a lungul timpului, vor fi existat oameni sfinți pe care istoria lumească i-a tăinuit, fiind scriși doar în cartea vieții: „Prăznuind această sărbătoare, noi cinstim și pe mulți alții, care, deși au bine-plăcut lui Dumnezeu prin virtutea lor cea desăvârșită, totuși din cine știe ce pricină, ori poate din pricina unor împrejurări lumești, au rămas neștiuți de nimeni, cu toate că au multă slavă înaintea lui Dumnezeu”.
Un al doilea motiv al acestei sărbători este comuniunea întru unitate a Bisericii: „Prăznuirile Sfinților, ce se fac în fiecare zi în parte, trebuia adunate într-o singură zi, spre a se arăta că ei au luptat pentru un singur Hristos și că toți s-au găsit pe aceeași cale a virtuții, și astfel s-au încununat după vrednicie, ca niște slujitori ai unui singur Dumnezeu”.
Cea de-a treia justificare a sărbătorii Tuturor Sfinților stă în legătură cu urcușul duhovnicesc, de la Triodul, care „cuprinde într-însul tâlcuirea cu grijă, în cuvinte nespuse, a tuturor celor făcute de Dumnezeu pentru noi: căderea diavolului din cer pentru neascultarea cea dintâi, alungarea lui Adam din Rai și păcatul, toată iconomia, cea pentru noi, a lui Dumnezeu-Cuvântul”, până la Penticostarul care „ne arată cum am fost ridicați din nou la ceruri, prin Sfântul Duh, și cum, acolo, am înlocuit ceata îngerească cea căzută, lucru care e știut că s-a făcut prin toți sfinții”.
Sfinții în cântarea de laudă a Bisericii
Textele liturgice rânduite de cartea Penticostarului a se cânta în cadrul slujbelor din ajunul și ziua Duminicii Tuturor Sfinților ne cheamă să lăudăm pe toți cei ce, din veac, au bine-plăcut lui Dumnezeu: „Săvârșind sfânta pomenire a strămoșilor părinți patriarhi, a apostolilor, a mucenicilor, a ierarhilor, a proorocilor și a cuvioșilor Tăi, a pustnicilor și a drepților și a tot numele ce este scris în cartea vieții, Hristoase Dumnezeule, pe toți îi îndemnăm la rugăciune”. Pe prooroci îi cinstim pentru că au „propovăduit lumii venirea lui Hristos, și cele foarte depărtate ca și cum ar fi fost aproape pe mai dinainte” le-au văzut. „Ceata apostolilor” este pomenită drept „pescari de păgâni și vânători de oameni”. Urmează „mulțimea mucenicilor”, care de la marginile pământului s-au adunat într-o credință și pentru dânsa au suferit încercările chinurilor și desăvârșit au luat cununa muceniciei. „Stupina părinților”, care și-au „topit trupurile cu nevoința” și, omorându-și patimile trupești, și-au „întraripat mintea cu dumnezeiasca dragoste”, la cer au zburat și cu îngerii împreună veselindu-se, se îndulcesc de „veșnicele bunătăți”.
Sfinții în viața noastră
Despre prezența și ajutorul sfinților în viața noastră de zi cu zi, IPS Antonie Plămădeală spunea: „Intrați în categoria sfinților, proslăviți de Dumnezeu, ei au devenit cumva atemporali sau, mai exact, ai tuturor timpurilor și contemporani ai tuturor oamenilor de pe traiectoria istoriei. Și mai mult decât atât, au devenit prietenii tuturor oamenilor, cunoștințele lor apropiate, rudele apropiate, pentru că ei trăiesc în iubire și iubirea apropie, înfrățește. Biserica, prin slujbele ei, prin amintirea lor, prin icoanele lor, ni-i apropie și ni-i ține prezenți în permanență. Îi introduce în familia noastră și pe noi în familia lor. Un sfânt pe o icoană în odaia noastră devine un
familiar al casei, un membru al familiei, cineva cu care ne întreținem, ne sfătuim, la care apelăm la nevoie. Și avem neîndoielnica încredințare că și el se simte prezent, că este acolo, că e gata să ne ajute, că îi place să stăm de vorbă cu el, fără nici o dificultate”. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 30 mai 2010, semnat de Alexandru Briciu)
