Sfinții Cosma și Damian, doctori fără de arginți, sărbătoriți în Biserica Ortodoxă

Biserica Ortodoxă i-a sărbătorit astăzi, 1 noiembrie, pe Sfinții doctori fără de arginți, Cosma și Damian. Originari din Asia, cei doi sfinți au primit de la Dumnezeu, pe lângă cunoștințe de medicină, darul de a vindeca orice suferință sufletească și trupească.

Mai multe informații cu privire la viața sfinților a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele Horia Prioteasa, preot slujitor la Biserica „Sfinții Cosma și Damian” din incinta Institutului Clinic Fundeni din Capitală: „Sfinții Cosma și Damian din Asia au fost frați gemeni. Mama lor, Teodota, a fost o credincioasă deosebită, spre deosebire de tatăl lor care era păgân și nu vroia să se închine Sfintei Treimi. Sfinții au crescut în credința ortodoxă și au primit darul tămăduirii. Ei sunt pomeniți astăzi în Biserica Ortodoxă, spre deosebire de Sfinții Mucenici Cosma și Damian din Roma, prăznuiți la 1 iulie și Sfinții fără de arginți Cosma și Damian din Arabia, prăznuiți pe 17 octombrie”.

La slujba hramului au participat astăzi, aproape o sută de credincioși, iar Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de șase preoți.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…