Sfinții Împărați au fost sărbătoriți și în Transilvania

Sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena a fost deosebită pentru comunitatea de la Tohanu Nou, Protopopiatul Bran-Zărnești, care l-a primit în mijlocul ei pe Înalt Preasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, informează „Ziarul Lumina”. De asemenea, și alte comunități din Transilvania au primit binecuvântări arhierești cu ocazia sfinților ce reprezintă un model al familiei creștine.

IPS Mitropolit Laurențiu a oficiat Sfânta Liturghie în lăcașul de cult cu hramul ‘Intrarea în Biserică a Maicii Domnului’ din Tohanu Nou, înconjurat de un sobor alcătuit din preoți din localitate și din împrejurimi, alături de starețul Mănăstirii ‘Brâncoveanu’ de la Sâmbăta de Sus, arhimandritul Ilarion Urs, protopopul de Bran-Zărnești, pr. Gheorghe Colțea, și pr. paroh Ioan Manea. Au participat la slujba religioasă și autorități județene și locale. Sărbătoarea a avut loc la trei ani de la târnosirea bisericii din Tohanu Nou, lăcaș de cult zidit la 1779.

În cuvântul de învățătură, IPS Mitropolit Laurențiu a vorbit despre viața și realizările deosebite pe plan religios ale Sfinților Împărați Constantin și Elena. ‘Cei doi împărați au fost aleși ai lui Dumnezeu, într-o anumită perioadă din istoria Bisericii noastre. Cu ei s-a încheiat perioada prigoanelor împotriva Bisericii și s-a deschis perioada libertății. Biserica a făcut experiența libertății la începutul secolului al IV-lea, prin marele Împărat și Sfânt Constantin, așezat de Biserică alături de Apostoli. Întreaga sa lucrare s-a datorat mamei sale, Împărăteasa Elena. Ea l-a readus pe drumul pe care Dumnezeu i-l rânduise, de a fi om ales al lui Dumnezeu’, a subliniat IPS Laurențiu.

După Sfânta Liturghie, sărbătoarea a continuat cu manifestări dedicate omagierii eroilor de pe aceste meleaguri. Astfel, a avut loc sfințirea căminului cultural și dezvelirea bustului ce-l reprezintă pe generalul Traian Moșoiu, fiu al satului, un aprig apărător al Marii Uniri de la 1918, un model de militar și patriot. Bustul a fost așezat pe un piedestal, unde numele eroilor din Tohanu Nou sunt înscrise spre cinstire veșnică. La eveniment au participat autorități locale și județene, militari, preoți și credincioși. După sfințirea monumentului eroilor s-au depus coroane de flori, iar manifestările s-au încheiat cu parada militară și agapa frățească.

Hram la Mănăstirea Dobric

Înalt Preasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Dobric, județul Bistrița-Năsăud, cu ocazia hramului ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’. Așezământul monahal a fost înființat în 1992, fiind inițial un schit. După un an a devenit mănăstire, aflată azi sub conducerea maicii starețe Veronica Coțofană. În aceeași zi, IPS Mitropolit Andrei a sfințit monumentul eroilor din satul Nușeni, județul Bistrița-Năsăud. Slujba a avut loc în curtea căminului cultural unde este amplasat monumentul pe care se află marcate numele tuturor celor care au murit la datorie în timpul celor două războaie mondiale. Proiectul a fost realizat de reprezentanții primăriei comunei Nușeni, care au dorit să aducă un omagiu eroilor neamului românesc. După slujba de sfințire a monumentului a avut loc un ceremonial militar.

Schitul de la Coada Lacului și-a serbat hramul

Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Sfânta Liturghie la hramul Schitului ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’ din satul de vacanță Coada Lacului, de lângă barajul hidrologic Leșu, în Munții Apuseni. În cadrul slujbei, absolventul de teologie Marius Popovici a fost hirotonit diacon pentru Biserica ‘Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil’ din Parohia Păușa, Protopopiatul Oradea.

În cuvântul de învățătură, PS Sofronie a subliniat faptul că pomenirea Sfinților Împărați este o zi de bucurie în marea familie creștină, aceștia fiind modele de împărați creștini, evlavioși, credincioși, apărători ai dreptei credințe. ‘Acest împărat de Dumnezeu încununat este ctitorul Romei celei Noi, a orașului care-i poartă numele, Constantinopol, cetate care pentru Biserica noastră are o semnificație deosebită.’ De asemenea, ierarhul a arătat că Sfinții Împărați au fost modele și pentru voievozii din Țările Române, unde, după 1453, a continuat să supraviețuiască zestrea culturală și spirituală a Bizanțului. ‘Voievozii noștri au fost cu toții ctitori de lăcașuri sfinte și apărători ai credinței creștine în așa fel încât, atunci când Constantinopolul, în 1453, a căzut sub stăpânirea semilunei, slava Bisericii și slava Imperiului Roman de răsărit a fost transmisă mai departe memoriei culturale a umanității.’

Sărbătoarea Sfinților Împărați în alte parohii transilvănene

Mii de credincioși au participat la hramul Bisericii ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’ din Satu Mare. Sfânta Liturghie a fost oficiată în demisolul lăcașului de cult de Preasfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

Cu prilejul hramului, la Biserica ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’ din Victoria, Protopopiatul Făgăraș II, credincioșii s-au închinat la racla cu moaștele Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie de la Biserica ‘Buna Vestire’ din Tulcea, după cum a precizat pr. Octavian Sămădu, paroh al bisericii din orașul brașovean.

Mare sărbătoare a fost și la hramul bisericii Parohiei ‘Valea Cetății – Brașov’, la Sfânta Liturghie fiind prezenți și credincioși surdomuți din Brașov și împrejurimi. Mesajul Sfintei Liturghii a fost transpus în limbaj mimico-gestual de pr. Țîru Cătălin, de la Biserica pentru surzi ‘Sf. Grigorie Palama’ din Pitești, și de pr. Zavate Vasile, preot misionar la Centrul național de pregătire și catehizare a persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire din Pitești, după cum a spus pr. paroh Corneliu Gârbacea.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…