Sfințire de biserică în Protopopiatul Bârlad

Biserica din filia Fundu Văii, a parohiei Orgoiești – Lipovăț, Protopopiatul Bârlad, va fi sfințită duminică, 20 mai 2012, de Preasfințitul Corneliu, Episcopul Hușilor, după cum ne informează Ziarul Lumina, Ed. Moldova. Lucrările la acest sfânt lăcaș au fost demarate, cu sprijinul unor fii ai satului, întrucât satul Fundu Văii nu avea biserică pentru cele 170 de familii. În luna iulie a anului 2007 a fost pusă piatra de temelie pentru lăcașul de închinăciune ocrotit de Sfinții Împărați Constantin și Elena.

‘Este lăudabil faptul că unii credincioși se întorc în satele unde s-au născut pentru a face o jertfă pentru spiritualitatea noastră românească ortodoxă. Familia Neacșu Lazăr și Elena au contribuit la ridicarea bisericii din Fundu Văii, dotând-o cu mobilier și împodobind-o cu pictură în tehnica frescă. De asemenea, această familie a ridicat o casă socială pentru a servi nevoilor religioase și spirituale ale credincioșilor din filia Fundu Văii. Satul Fundu Văii se află la o distanță de 48 de kilometri de Bârlad, fiind lăudabil efortul ctitorilor pentru noua biserică’, a spus pr. Vasile Lăiu, protopop al Protopopiatului Bârlad, care a amintit că filia Fundu Văii, a parohiei Orgoiești – Lipovăț este păstorită din anul 1999 de pr. Ciprian Petru Căpriță.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…