Credincioșii parohiei Grindu din jud. Ialomița au avut parte duminică, 8 decembrie 2013, de o mare bucurie duhovnicească. După Sfânta Liturghie Părintele Protopop Bogdan-Ionuț Stancu a sfințit troița de lemn, ridicată în centrul comunei Grindu, ctirorie a unei familii de credincioși din localitate.
Alături de părintele protopop au fost alături preoții Parohiei Grindu, Traian Alexe și Paul Ionescu, părintele Daniel David de la Parohia Grindași. La eveniment a participat domnul Constantin Cristache, Primarul Comunei Grindu și mulțime de credincioși.
După ceremonialul religios Părintele Protopop a vorbit celor prezenți despre semnificația troiței în viața unei comunități creștine și i-a felicitat pe cei care au ridicat-o, mulțumind tuturor celor prezenți pentru bucuria comuniunii.





