Sfințirea bisericii din localitatea sibiană Moșna

Biserica localității sibiene Moșna a fost târnosită sâmbăta aceasta, în prezența unui număr mare de credincioși ai parohiei, dar și a credincioșilor veniți din satele învecinate, informează TRINITAS TV.

Slujba de sfințire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu.

Biserica „Sfântul Nicolae” și „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Moșna a fost ridicată pe locul uneia mai vechi. În 2007 s-a încercat reconsolidarea acesteia dar, din cauza stării de degradare în care se afla, aceasta s-a dărâmat. Noul lăcaș de cult a fost ridicat în 7 ani.

Credincioșii au venit la biserică încă de la primele ore ale dimineții, pentru ajunge să intre în Sfântul Altar și să se închine.

La final, Mitropolitul Ardealului i-a oferit preotului paroh distincția de iconom și iar ctitorilor le-a dăruit acte de cinstire.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…