Sfințirea Bisericii Mănăstirii Sfânta Treime din Bușteni

Biserica Mănăstirii Sfânta Treime din Bușteni a fost sfințită duminică, 12 iunie 2011, în jurul orei 18:00, cu Agheasmă Mare de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Mai multe informații a oferit corespondentul Radio TRINITAS, Aurel Moisiuc, prezent la evenimente: „Zeci de credincioși din Bușteni și din împrejurimi au venit astăzi la Mănăstirea Sfânta Treime pentru a aprinde o lumânare și pentru a participa la Slujba de sfințire a paraclisului mănăstirii. Slujba a fost săvârșită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună cu un numeros sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură Preafericirea Sa a evidențiat necesitatea de a sprijini construirea de lăcașuri sfinte. Biserica a fost construită prin grija Protopopiatului Câmpina dimpreună cu numeroși sponsori din zonă. Mănăstirea mai are și un complex de chilii iar biserica sfințită astăzi s-a dovedit a fi o necesitate pentru întreaga obște”.

Pentru sprijinul acordat construcției acestei biserici și pentru întreaga activitate în folosul Bisericii Ortodoxe Române, cu această ocazie Patriarhul României a acordat ordinul Sanctus Stephanus Magnus pentru clerici părintelui Costică Dumitru, protopop de Câmpina. De asemenea, a acordat ordinul Sanctus Stephanus Magnus pentru laici domnului Savin Emanoil, primarului orașului Bușteni, și domnului Nae Savel, viceprimarului orașului Bușteni. Totodată, Patriarhul României a acordat doamnei Chirata Megheea diploma de onoare ‘Sfântul Apostol Andrei’.

Pentru obștea mănăstirii Preafericirea Sa a dăruit o cruce de binecuvântare și cele trei volume dedicate autocefalie Biserici Ortodoxe Române ‘Autocefalia: libertate și demnitate’; ‘Autocefalie și responsabilitate’; ‘Autocefalie și comuniune’

Apoi, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a vizitat centrul „Centrul social-pastoral Sf. Treime” din cadrul mănăstirii.

Mănăstirea „Sf. Treime”, din orașul Bușteni, a luat ființă printr-o decizie a Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, pe locul unde funcționa fosta Casa de odihnă a preoților din orașul Bușteni. Tot aici a fost înființat „Centrul social-pastoral Sf. Treime”. La începutul anului 2009 a fost numită ca stareță a acestei Mănăstiri, Monahia Megaluța Savu, viețuitoare a Mănăstirii Pissiota din jud. Prahova.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…