Sfințirea Bisericii Nașterea Maicii Domnului din stațiunea Băile Govora, județul Vâlcea

Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, au târnosit, astăzi, 19 august 2012, în Duminica a XI-a după Rusalii, bisericuța filială temeluită în cartierul Curături al stațiunii Băile Govora din județul Vâlcea. Evenimentul a fost împlinit prin sfințirea unei Cruci – monument ridicată în centrul orașului spre cinstirea eroilor martiri ai neamului românesc, a precizat Arhid. Ioan Liviu Găman.

Sute de credincioși vâlceni au luat parte la slujba de sfințire a noii biserici cu hramul „Nașterea Maicii Domnului din parohia Băile Govora, cartierul Curături, județul Vâlcea. Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de către Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul în sobor de preoți și diaconi.

După citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Gherasim a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat sensurile duhovnicești desprinse din pericopa evanghelică a Sfântului Apostol și Evanghelist Matei despre Pilda datornicului nemilostiv, subliniind că „… Fără iubirea și iertarea greșelilor aproapelui nostru nu putem dobândi iertare și mântuire de la Stăpânul tuturor, Domnul nostru Iisus Hristos…”.

La final, Chiriarhul locului și Preasfințitul Episcop Emilian Lovișteanul l-au felicitat pe părintele paroh Constantin Matei pentru frumoasa activitate pastorală, misionară și administrativă desfășurată în cadrul parohiei, iar părintele a mulțumit înalților prelați pentru vizita și binecuvântarea arhierească dăruită credincioșilor govoreni.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corala „Sfântul Antim Ivireanul” a Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu Vâlcea, condusă de Prof. Marian Cristinel Stroe.

Conform Tradiției Bisericii noastre, după Sfânta Liturghie, credincioșii veniți în număr mare la târnosirea bisericii au trecut prin Sfântul Altar, au sărutat Sfânta Masă, Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce și au primit târnoseală, iconițe și cărți de rugăciuni.

Piatra de temelie la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din cătunul Curături al parohiei Băile Govora a fost pusă în anul 2002, de către Înaltpreasfințitul Gherasim, Arhiepiscopoul Râmnicului, la inițiativa părintelui paroh Constantin Matei și a fost dusă la finalizare cu sprijinul enoriașilor și al Primăriei Băile Govora, prin domnul primar Mihai Mateescu.

După-amiază, de la orele 13:00, în centrul stațiunii Băile Govora a avut loc slujba de sfințire a Cruci – monument ridicată în memoria și spre cinstirea eroilor martiri ai neamului românesc, oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul și un sobor de preoți și diaconi. După slujbă, cei doi ierarhi vâlceni au rostit câte un cuvânt dedicat momentului festiv. La sărbătoare au mai luat parte oficialități locale și centrale, oameni de cultură și numeroși credincioși.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…