Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, va sfinți, duminică, 18 iulie 2010, noua biserică cu hramul „Sf. Ap. Petru și Pavel”a Parohiei Ivești II, Protopopiatulul Bârlad, după cum ne informează episcopiahusilor.ro.
Programul liturgic va începe prin oficierea slujbei Utreniei, care va fi urmată de slujba de sfințire a bisericii și de oficierea Sfintei Liturghii. Răspunsurile la Sfânta Liturghie vor fi date de către corul „Gheorghe Cucu” al Protopopiatului Bârlad, dirijat de părintele Ungureanu Brânduș. La finalul slujbei, Preasfinția Sa va oferi distincții de vrednicie tuturor celor care au contribuit la ctitorirea sfântului lăcaș
Parohia Ivești II se află în localitatea Ivești, la 12 km de municipiul Bârlad spre Adjud, fiind înființată în anul 1996. Din anul 2003, paroh la această parohie este părintele Bârcău Ioan-Cristinel, venit prin transfer din Arhiepiscopia Bucureștilor.
În anul 2004, locul noii biserici a fost sfințit la inițiativa noului paroh de către Preasfințitul Ioachim Mareș, fost episcop al Hușilor în perioada 1996 – 2009. Noul locaș de cult, cu o arhitectură ștefaniană, a fost construit într-o perioadă de 3 ani, iar din anul 2008 au început lucrările de pictură în tehnica fresco, lucrări finalizate în vara acestui an. Concomitent cu lucrările de pictură, biserica a fost dotată cu catapeteasmă, străni și mobilierul aferent, făcute din lemn de stejar sculptat. Tot în această perioadă, în incinta bisericii s-a ridicat o casă de prăznuire, un monument închinat eroilor, un altar de vară și gardul de împrejmuire ce înconjoară curtea bisericii.





