În ziua sărbătorii Sfintei Treimi, luni 13 iunie 2011, sute de credincioși ai Parohiei Zboiu, din Protoieria Herești, au participat la slujba de sfințire a bisericii parohiale săvârșită de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului. Cu acest prilej, Chiriarhul eparhiei, înconjurat de un impresionant sobor de preoți și diaconi, a oficiat și Sfânta Liturghie Arhierească în cadrul căreia, a acordat distincția de iconom stavrofor părintelui Flămânzeanu Gabriel, parohul bisericii, pentru activitatea pastoral-misionară și administrativ-gospodărească desfășurată în parohie.
După cum ne informează episcopiagiurgiului.ro, în cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre Dogma Sfintei Treimi care reprezintă adevărul de temelie al învățăturii creștine și suprema taină a existenței, care explică toate sau fără de care nu se poate explica nimic. De asemenea, Preasfințitul Părinte Ambrozie a subliniat că învățătura despre Sfânta Treime are o însemnătate deosebită pentru viața noastră duhovnicească. Căci așa cum persoanele Sfintei Treimi există una în alta, într-o unitate perihoretică ființială, tot așa și creștinii formează o comuniune spirituală de credință, nădejde și iubire în Dumnezeu.
Totodată, Preasfinția Sa a felicitat și pe credincioșii Parohiei Zboiu pentru implicarea de care au dat dovadă în realizarea amplului proces de restaurare și consolidare a sfântului locaș.
La final, toți cei prezenți au luat parte la agapa frățească organizată cu prilejul sfințirii bisericii parohiale, iar spre folos duhovnicesc au primit cărți de rugăciuni și iconițe cu Sfânta Treime.





