Sfințirea Bisericii „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța

Un sobor de trei ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii noastre a sfințit astăzi, 7 noiembrie, pictura Bisericii „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța. Piatra de temelie a sfântului locaș a fost așezată în anul 2002, lucrările de construire fiind finalizate în vara anului 2007.

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, și Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, au oficiat, după slujba de târnosire, Sfânta Liturghie, informează TRINITAS TV.

„A fost o mare bucurie acest moment și, iată, credincioșii au venit să ne ridice cu rugăciunile lor pe aripile Duhului Sfânt, ca noi să simțim puterea darului lui Dumnezeu. Rugăm pe Bunul Dumnezeu, ca prin mijlocirile Sfântului Vasile ce Mare, la această biserică să răsară un așezământ vasilian care este proiectat și biserica aceasta să fie cu adevărat, biserica tuturor, dar mai ales aici să se aline săracii, bolnavii, orfanii, văduvele și toți cei ce au trebuință de ajutor”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Zidirea și pictarea sfântului lăcaș s-au realizat numai prin contribuțiile credincioșilor.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…