Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a fost prezent duminică, 9 iunie 2013, în mijlocul credincioșilor din parohia Perieți, Protopopiatul Slobozia, pentru a sfinți lucrările exterioare și veșmântul pictural restaurat de la biserica parohială cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Episcop înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de Corala „Sfântul Mare Mucenic Mina” a Protopopiatului Slobozia, potrivit sf-esc.ro.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a tâlcuit înțelesul duhovnicesc al pericopei evanghelice în care se vorbește despre vindecarea tânărului orb din naștere, despre darul vederii spirituale pe care Mântuitorul i l-a dăruit, despre orbirea spirituală a conducătorilor poporului ales care nu au putut vedea marea minune săvârșită în fața lor, despre orbirea spirituală de care dau dovadă mulți creștini în zilele noastre și remediul acestei suferințe, care este Iisus Hristos.
În semn de mulțumire, pentru implicarea constantă în restaurarea și înfrumusețarea sfântului locaș și în viața comunității parohiale, Preasfinția Sa a acordat domnului Carol Costandache, Ordinul „Crucea Sloboziei în grad de cavaler”.
După Sfânta Liturghie Preasfinția Sa a săvârșit slujba parastasului pentru fericiții ctitori, slujitori și binefăcători ai bisericii parohiale din Perieți.





