Profesori universitari de la centre universitare de renume din țară, teologi și studenți, s-au reunit pentru două zile, 25 și 26 noiembrie 2013, la Centrul de restaurare, conservare patrimoniu și vizualizare al Facultății de Teologie din Craiova, pentru a participa la Simpozionul cu tema: „Dogmă, Spiritualitate și Liturghie. Contribuția Bisericii din Oltenia la promovarea și valorificarea teologiei Părintelui Dumitru Stăniloaie”.
După cum ne-a transmis Gheorghe Cioiu, lucrările simpozionului au fost deschise cu prelegerile: Fundamente patristice în ascetica și mistica Părintelui Dumitru Stăniloaie, susținută de Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei, Părintele Stăniloaie – trăitor al lui Dumnezeu, susținută de Preasfințitul Emilian Lovișteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Craiovei și Părintele Dumitru Stăniloaie – restaurator al Dogmaticii Ortodoxe în secolul al XX-lea, prezentată de prof. univ. dr. Cristinel Ioja de la Facultatea de Teologie din Arad. Printre participanți îi mai amintim pe preoții profesori univesitari dr. Ștefan Buchiu și Constantin Pătuleanu de la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din București, pr. conf. univ. dr. Nicolae Moșoiu de la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu, pr. lect. univ. dr. Cristian Sonea de la Facultatea de Teologie din Cluj Napoca, pr. prof. univ. dr. Ion Popescu de la Facultatea de Teologie din Pitești, prof. univ. dr. Nicolae Panea și conf. univ. dr. Gabriel Coșoveanu de la Facultatea de Litere din Craiova, dr. Lucian Dindirică, directorul Bibliotecii „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, instituție parteneră în organizarea acestui simpozion,
În cuvântul de binecuvântare rostit cu acest prilej, Inaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei si Decanul Facultății de Teologie din Craiova, a subliniat importanța cinstirii acestui mare teolog al Bisericii noastre… „Cinstindu-l astăzi pe Părintele Dumitru Stăniloaie facem în același timp amintire de înaintașii noștri, așa cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința” (Evr. 13, 7). Dorim să subliniem că Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a avut în vedere cinstirea acestui mare teolog, la împlinirea a 110 ani de la naștere și a 20 de ani de la plecarea la ceruri, nu numai prin prisma faptului că l-a cunoscut personal, ci și pentru că l-a înțeles și i-a urmat exemplul și învățătura. În acest context, timp de două zile, vom discuta la Craiova despre părintele Dumitru Stăniloaie, despre opera sa și vom încerca să deslușim elementele esențiale ale teologiei lui, bineînțeles într-o strânsă legătură cu întreaga teologie românească. Și sunt convins că luările de cuvânt vor pune în evidență chipul luminos al Părintelui Dumitru Stăniloaie, care primește lumina cea adevărată a Sfintei Treimi”, a încheiat IPS Irineu.
Cu ocazia simpozionului, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” au fost vernisate două expoziții de carte: Carte bisericească de patrimoniu și Opera Părintelui Dumitru Stăniloae È‹n colecțiile bibliotecii.





