Simpozion dedicat părintelui Petre I. David la Facultatea de Teologie din București

Cu prilejul împlinirii mâine, 28 mai, a 7 ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui profesor Petre I. David, Facultatea de Teologie Ortodoxă din București a organizat astăzi, 27 mai, mai multe evenimente comemorative. De dimineață, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a oficiat în biserica Sfânta Ecaterina paraclis universitar, Sfânta Liturghie, precum și slujba parastasului, informează TRINITAS TV.

Părintele Ștefan Buchiu, decanul Facultății de Teologie din București a spus referitor la părintele Petre David:”Predica și cucerea când predica, deschidea minte și încălzea inima. Numai zidurile Mănăstirii Antim ar putea să spună câte sute de predici a ținut acolo, și cu ce efect. Era un misionar și poate faptul că a rămas diacon tot restul vieții l-a definit cel mai bine ca slujitor”.

Evenimentele au continuat în Aula Dumitru Stăniloae a Facultății de Teologie cu simpozionul „Părintele diacon prof. dr. Petre I. David – Misionar al Ortodoxiei”. În cadrul lucrărilor a fost vizionat un film cu părintele Petre David și au fost prezentate referate pe mai multe secțiuni prin intermediul cărora a fost evidențiată activitatea părintelui. La evenimentele de astăzi au participat studenți și profesori de Misiologie și Ecumenism de la Facultatea deTeologie din București, precum și din țară.

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a subliniat faptul că părintele Petre David a fost un profesor care „s-a remarcat într-o relație cu totul specială cu studenții, în sensul că dincolo de obligațiile de profesor sfinția sa a fost un pelerin de vocație. De aceea, cei care am fost studenții dânsului ne amintim de slujbele pe care le făceam împreună cu sfinția sa la mănăstirile din București și din întreaga țară”.

„Era un profesor care avea forța cuvântului, era un profesor pregătit, cunoștea foarte bine Sfânta Scriptură. Părintele Petre David a trăit mai mult pentru alții decât pentru sine, un om care a risipit din bunătatea inimii sale pentru alții”, a spus părintele Timotei Aioanei, Exarh Cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor și Mare Eclesiarh.

O slujbă de parastas pentru părintele profesor Petre I. David a fost oficiată astăzi și la mormântul acestuia din cimitirul Bellu.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…