Arhiepiscopia Sibiului, prin Protopopiatul Brașov și în colaborare cu Inspectoratul Școlar Brașov, a organizat sâmbătă, 3 decembrie 2011, simpozionul „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, o viață în slujba Bisericii”, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Transilvania. La simpozion au participat elevi din peste 20 de școli și licee din județul Brașov.
Simpozionul a fost organizat la sediul Protopopiatului Brașov, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, și a unit elevi și dascăli de religie din școli și licee din Brașov și împrejurimi. Cele trei secțiuni, de creație artistică, de creație literară și cea digitală, au fost astfel gândite pentru a da șanse elevilor de clasele I-VIII, celor din clasele VII-VIII și respectiv celor de liceu să aibă o contribuție vizibilă la succesul unui astfel de eveniment. La prima secțiune, cei mai mici dintre participanți au realizat lucrări artistice cu teme religioase, iar la secțiunea literară, elevii care pășesc spre liceu au scris eseuri despre viața, activitatea și importanța istorică a sfântului ierarh. Ultima secțiune a cuprins peste 15 prezentări digitale în power-point a diverselor aspecte din jertfa și lucrarea sfântului mitropolit. Lucrul în echipă, sub îndrumarea profesorilor de religie, a dus la elaborarea unor prezentări cu mult peste așteptări, nivelul ridicat al cercetării și seriozitatea elevilor în documentare lăsând adesea impresia unei maturități specifice tinerilor care studiază în universități. Astfel, vorbind despre formația academică a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna în Occident și atașamentul său față de neamul românesc, un grup de elevi a actualizat acest aspect al prezentărilor: ‘Și astăzi unii pleacă la studii, formare și calificare în universități din Occident, în timp ce alții părăsesc țara doar ca emigranți economici. Alții se întorc acasă vremelnic sau pendulează între casă și Occident, comparând veșnic valorile celor două ipostaze. Însă pun în cumpănă mereu bunăstarea personală, nu și considerente de responsabilitate față de națiune’.
Premii și diplome
Participanții au fost premiați de Protopopiatul Brașov și Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul pentru Tineret, cu cărți religioase și iconițe cu Sf. Andrei Șaguna. Premierea și înmânarea diplomelor au avut loc ieri, 4 decembrie, la Biserica ‘Sf. Nicolae’ din Șcheii Brașovului, unde IPS Mitropolit Laurențiu a oficiat Sfânta Liturghie.
‘Ne bucurăm că, totuși, copiii își fac timp și pentru astfel de activități. Am organizat acest simpozion pentru că a fost anul proclamării marelui ierarh transilvănean ca sfânt, dar mai ales pentru a-l face cunoscut în rândul tinerilor’, ne-a spus protopopul de Brașov, pr. Dănuț Gheorghe Benga.
La simpozion au fost prezenți, alături de participanți, și directorul Seminarului Teologic ‘Dumitru Stăniloae’ din Brașov, pr. Cristian Muntean, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Brașov, elevi de confesiune romano-catolică. Aceștia au adus în atenție contribuția Sfântului Andrei Șaguna la renașterea poporului român din Ardeal.