Simpozion dedicat Sfântului Apostol Andrei, în orașul Ovidiu

Grupul școlar „Ion Podaru” din orașul Ovidiu, județul Constanța, a găzduit astăzi, 29 noiembrie, un simpozion științific dedicat sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României, și Zilei Naționale a României. Printre participanți s-a aflat și Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, informează TRINITAS TV.

„Spiritualitatea românească nu este ruptă de istoria neamului nostru. Iată-ne aici împreună cu cei mari și cu cei mai mici care merg împreună pe urmele Sfântului Apostol Andrei”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Tomisului în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța.

În cadrul programului, elevii grupului școlar și Corala „Cuvânt bun” a Arhiepiscopiei Tomisului au susținut un scurt program de cântări religioase.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…