Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a organizat astăzi, 24 septembrie 2012, în Sala Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului din Str. Țepeș Vodă, nr. 17, Pitești (în incinta Protoieriei Pitești) Simpozionului dedicat împlinirii a 500 de ani de la urcarea Sfântului Voievod Neagoe Basarab (1512-1521) pe tronul Țării Românești, după următorul program:
****Orele 7.00 – 8.30 – Sfânta Liturghie și Te Deum la Biserica Sfânta Vineri din Pitești
****Orele 9.00 – 11.00 – Simpozionul Sfântul Neagoe Basarab – 500 de ani de la urcarea pe tronul Țării Românești.
Acesta s-a desfășurat sub președinția Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic al Argeșului și Muscelului, în prezența profesorilor de la Facultatea de Teologie Sf. Mc. Filoteia din Pitești, Seminarul Teologic ,, Neagoe Vodă Basarab” din Curtea de Argeș și Seminarul Teologic ,, Justin Patriarhul” din Câmpulung Muscel, după cum ne informează eparhiaargesului.ro.
De asemenea au fost prezenți membrii Centrului Eparhial, elevii și studenții școlilor teologice argeșene , preoții protopopiatului Pitești și din partea Universității Pitești, domnul profesor univ. Constantin Bărbulescu, directorul Departamentului de Istorie și Relații Internaționale.
În prima parte a fost lansată cartea de căpătâi a domnitorului Sfânt, Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, varianta românească de la Curtea de Argeș din secolul al XVII-lea, ediția în limba română și ediția în limba engleză, care a fost tradusă și tipărită în premieră la Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.
Cu ocazia acestui eveniment dedicat domnitorului Neagoe Vodă Basarab a fost lansată ,,Istoria Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului”, o lucrare foarte importantă realizată de o echipă de istorici din care au făcut parte Părintele Academician Mircea Păcurariu și Pr. Prof. Dr. Radu Tascovici, decanul Facultății de Teologie Sf. Mc. Filoteia din Pitești. La realizarea capitolelor cuprinse în acest volum a contribuit în mod decisiv Chiriarhul Eparhiei, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic.
Această capodoperă literară a fost tipărită prin implicarea Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei coordonat de părintele consilier Daniel Gligore. În cadrul simpozionului lucrarea a fost prezentată detaliat de Părintele profesor Radu Tascovici, decanul Facultății de Teologie „Sfânta Muceniță Filoteia”, Universitatea Pitești.
Această prezentare istorică a Eparhiei Argeșului și Muscelului a fost urmată de două comunicări istorice după cum urmează:
1. Comunicarea Neagoe Basarab în contextul reformei susținută de Părintele profesor Stancu Sabin, directorul Seminarului Teologic „Neagoe Basarab din Curtea de Argeș”
2. Comunicarea Neagoe Basarab – personalitate de anvergură europeană susținută de Părintele profesor Ion Cojocaru, directorul Seminarului Teologic „Justin Patriarhul” din Câmpulung Muscel
În finalul acestui eveniment a urmat un moment artistic susținut de Corala Ghelasie Basarabeanu condusă de Protodiacon prof. Robert Sorescu.





