Simpozion dedicat Sfinților Împărați Constantin și Elena la Mănăstirea Dobric

Un simpozionul dedicat Anului omagial al „Sfinților Împărați Constantin și Elena” a avut loc Duminică, 12 mai 2013, la Mănăstirea bistrițeană Dobric, informează radiorenasterea.ro

Manifestarea cultural-religioasă a debutat la ora 15 cu o slujbă de Te-Deum. Au fost prezenți la simpozion Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, Arhim. Dumitru Cobzaru, Pr. Prof. Stelian Tofană de la Facultatea de Teologie din Cluj, Conf. Univ. dr. Arhim. Teofil Tia, duhovnicul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, Ieromonahul Siluan Fărcaș, stareța așezământului monahal de la Dobric, maica Veronica Coțofană, precum și Dr. Nelu Hales.

Sesiunea de comunicări a debutat de la ora 16:00 și a constat în susținerea unor prezentări pe teme precum: „Vechimea, motivele și obiectivele pelerinajelor”, „Descoperirea Sfintei Cruci – bucurie și mângâiere”, „O perspectivă a Noului Testament”, „Sfânta Elena – împărăteasă mamă” și „Conversia creștină a valorilor”.

În cadrul comunicărilor au avut loc atât dezbateri pe temele abordate, cât și un scurt program artistic cu pricesne și cântări ortodoxe.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…