În prezența Preasfințitului Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, la Complexul Spiritual-Cultural „Sfântul Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea a avut loc la 16 noiembrie, Simpozionul interjudețean „Sfinții Ortodoxiei – modele de urmat”, după cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Râmnicului.
Evenimentul, aflat la cea de-a IV-a ediție, a fost organizat de Arhiepiscopia Râmnicului în parteneriat cu Grădinița cu Program prelungit Traian din Râmnicu Vâlcea, Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea și Casa Corpului Didactic Vâlcea.
Simpozionul a vizat, prin cele trei secțiuni ale sale (comunicări științifice, concurs de creații artistico-plastice și prezentări power-point) dezbaterea unor teme religioase și educaționale în vederea formării virtuților creștine și cultivarea comportamentului moral religios al copilului preșcolar, elevului din ciclurile primar, gimnazial și, nu în ultimul rând, al adolescentului de liceu.
Cuvântul de binecuvântare al Preasfințitului Părinte Emilian Lovișteanul a descoperit lucrarea de sfințire a credincioșilor care se împlinește prin primirea Sfintelor Taine. Reluând îndemnurile Sfântului Ioan Gură de Aur și Fericitului Augustin „Dacă-i iubim pe sfinți, să-i imităm” Preasfinția Sa a subliniat și rolul pedagogic al Vieților Sfinților, din a căror răbdare și dragostea, nevoințe și biruințe duhovnicești și asemănare cu Hristos-Domnul, învățăm cum să luptăm cu ispitele, cum să cucerim virtuțile și să devenim bineplăcuți înaintea lui Dumnezeu.
Mesajele din partea Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea și ale Casei Corpului Didactic Vâlcea au fost transmise de către Doamna Inspector Maria Ohîi și Doamna Inspector Daniela Ionescu.
„Prima piatră pusă la temelia vieții moral-religioase este pusă de către părinți, în familie, pe acest fundament zidind ulterior dascălii. Este cunoscut faptul că în copil orice om poate fi ușor educat moral, iar deprinderile bune formate de timpuriu rămân de multe ori valabile pentru întreaga viață. Și cum importante pentru copil sunt exemple, trebuie să aibă o paletă largă de modele, eventual religioase care să-l ajute în cultivarea forțelor de care dispune omul ca ființă psiho-fizică” – a subliniat Prof. Ruxandra Boncan Director al Grădiniței cu Program Prelungit Traian din Râmnicu Vâlcea.
La eveniment au participat cadre didactice din județele Vâlcea, Dolj și Olt, elevi de la Clubul Copiilor, Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” și Liceul Tehnologic „Henri Coandă” din Râmnicu Vâlcea.





