Simpozionul național „Istorie, spiritualitate și eroism”, la Râmnicu Vâlcea

Arhiepiscopia Râmnicului împreună cu Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța și Serviciul istoric al Armatei, organizează Simpozionul național „Istorie, spiritualitate și eroism”, eveniment aflat sub coordonarea Preasfințitului Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Această manifestare, semnul recunoștinței față de înaintași, se va desfășura vineri 21 octombrie 2011, orele 12.00, la Așezământul Pastoral-Cultural „Sfântul Ierarh Calinic”, de la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului.

După cum ne informează arhiram.ro, între conferențiari sunt anunțați:

– Prof. Univ. Dr. Valentin Ciorbea, Universitatea „Ovidius”, Constanța;

– Comandor Dr. Marian Moșneagu, Șeful Serviciului Istoric al Armatei;

– Maica Stareță Emanuila Oprea, Mănăstirea Dintr-un Lemn

Tema centrală a simpozionului va fi personalitatea Generalului de Corp de Armată Dr. Paul (Pavel) Teodorescu, erou al neamului românesc și ctitor spiritual al Bisericii străbune.

Vor fi prezenți ierarhi, preoți, profesori, cercetători, cadre militare, monahii și elevi seminariști.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…