Slujba Aghesmei Mari la Catedrala Reîntregirii și la Colegiul Militar din Alba Iulia

Și la Alba Iulia credincioșii au sărbătorit, astăzi, Botezul Domnului. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Andrei, Chiriarhul locului, a oficiat Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur la Catedrala „Reîntregirii” din municipiu. După rugăciunea Amvonului, ierarhul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi a oficiat la Troița din fața Catedralei și slujba de sfințire a apei, informează TRINITAS TV.

„Coborându-Se Mântuitorul Iisus Hristos cu sfintele sale picioare în Iordan a restaurat toată făptura, iar nu numai firea omului”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Andrei a săvârșit în cursul după amiezii slujba Aghesmei mari și la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, din Alba Iulia. Evenimentul, la care au participat elevii, profesori și cadre militare, a avut loc în sala de festivități a instituției de învățământ.

Din anul 2001, elevii Colegiului Militar din Alba Iulia se pot închina în Capela „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, aflată în incinta instituției.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…