Slujba Canonului Mare la Catedrala mitropolitană din Iași

Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit miercuri seara Denia Canonului celui Mare al Sfântului Andrei Criteanul, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Moldova. La această slujbă au participat sute de ieșeni.

La final, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a rostit un cuvânt de învățătură în care a făcut referire la semnificațiile Deniei care se oficiază în miercurea din săptămâna a cincea din Postul Mare.

‘Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul este o îmbinare între istoria mântuirii neamului omenesc și istoria propriei noastre vieți. Este istoria lui Adam și a Evei, îmbinată cu propria noastră istorie de oameni care ne îndepărtăm de Dumnezeu. Canonul cel Mare este prezentarea istoriei lui Abel și Cain, îmbinată cu lupta din viața noastră între bine și rău. Canonul cel Mare este îmbinarea între istoria lui Noe și istoria propriei noastre vieți, care se zbate între lumea fărădelegii și lumea curățită prin apele potopului. Canonul cel Mare este istoria lui David cel temător de Dumnezeu și ispitit de desfrânare, pe de altă parte. Canonul cel Mare este istoria celui care păcătuiește, celui care se pocăiește, care este iertat și primit în sânul lui Avraam, în Împărăția lui Dumnezeu. Canonul cel Mare este istoria fiului risipitor care suntem fiecare dintre noi. Adesea rătăcim în țări străine, adică în lumea păcatului, iar după ce ne venim în fire, ne întoarcem prin intermediul pocăinței în ograda Tatălui Ceresc’, a spus IPS Teofan, care a vorbit apoi despre chipul de pocăință al Sfintei Maria Egipteanca, care este ‘izvor de inspirație pentru sufletele noastre’.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…