Slujbă de Bobotează pe faleza din Tulcea

Numeroși tulceni, însoți de preoții slujitori de la bisericile parohiale din municipiu, au mers astăzi în procesiune spre Catedrala episcopală ,,Sf. Nicolae”, acolo unde Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, informează TRINITAS TV.

De aici, procesiunea a continuat pe traseul Str. Babadag, Str. Unirii, până la faleza Dunării, unde este ancorată Nava Muzeu „Republica”, una dintre cele mai vechi din țară.

Preasfințitul Părinte Episcop Visarion a oficiat aici, împreună cu un sobor de preoți și diaconi slujba Aghesmei mari, iar la final, potrivit tradiției, a aruncat în apele Dunării o cruce din lemn.

„Să primim așa cum se cuvine Sărbătoarea Botezului Domnului aici la Iordanul neamului românesc care este Dunărea”, a spus Preasfinția Sa.

Și de această dată, patru pompieri de la Stația Nave a Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Tulcea s-au întrecut în aducerea crucii la mal. Potrivit tradiției populare, cel care reușește acest lucru va fi ferit de boli întregul an.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…