Slujbă de pomenire la Catedrala Sfântul Dumitru din Craiova

Cu prilejul împlinirii a 12 ani de la trecerea la cele veșnice a Mitropolitului Acad. Dr. Nestor Vornicescu (17 mai), sâmbătă, 19 mai 2012, Părintele protosinghel Vladimir Dărângă, Eclesiarhul Catedralei mitropolitane, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, va săvârși o slujba de Parastas în Catedrala „Sfântul Dumitru” din Craiova, acolo unde se află rămășițele pământești ale Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit.

Mitropolitul Nestor Vornicescu s-a născut în data de 1 octombrie 1927 în Lozova-Vornicenilor, Basarabia, din părinții Vera și Vasile Vornicescu. A primit la botez numele de Nicolae. Și-a desăvârșit pregătirea intelectuală în școlile din Lozova, Neamțu, București și Bossey (Elveția). În data de 23 aprilie 1978 a fost ales în scaunul de Mitropolit al Olteniei. În decursul activității sale de păstor al credincioșilor olteni, IPS Nestor a clădit o monumentală operă pastoral – misionară și cărturărească. Întreaga sa moștenire și amintirea chipului său părintesc, sunt păstrate astăzi cu grijă și prețuire de poporul cel bine credincios al Bisericii din Oltenia.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…