În Duminica după Botezul Domnului, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sf. Cuv. Parascheva’ și „Sf. Ier. Nicolae’ din localitatea Câmpurelu, Protoieria Herești, potrivit site-ului episcopiagiurgiului.ro.
Cu acest prilej, Preasfinția Sa a instalat în funcția de preot paroh pe părintele Barbu Virgil Constantin, ca urmare a transferului părintelui Adrian Dima la Parohia Dobreni.
În cuvântul de învățătură, Chiriarhul a explicat sensurile duhovnicești desprinse din pericopa evanghelică în care a fost prezentat începutul propovăduirii Mântuitorului Hristos care își începe Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu în lume, prin chemarea tuturor oamenilor la pocăință.
La final, a felicitat pe părintele Dima Adrian, fostul paroh, pentru activitatea deosebit de bogată desfășurată în cei doisprezece ani la această parohie. De asemenea, Preasfinția Sa a felicitat pe părintele Barbu Virgil Constantin pentru noua ascultare, îndemnând totodată credincioșii să-l sprijine pe noul paroh în activitatea pastoral-misionară pe care o va desfășura.





