Slujire arhierească în Filia Socolari, Parohia Potoc din Protopopiatul Oravița

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a cercetat sâmbătă, 9 aprilie 2011, Filia Socolari, Parohia Potoc din Protopopiatul Oravița. Cu ocazia acestei vizite pastorale a oficiat, înconjurat fiind de un sobor de preoți și diaconi, în biserica parohială cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” slujba Vecerniei.

La slujbă au participat autorități locale, copii și tineri, precum numeroși credincioși și credincioase. Cuvântul de învățătură i-a aparținut Preasfințitului Părinte Lucian: „Să-I mulțumim Domnului căci S-a jertfit pentru iertarea păcatelor noastre, să-I mulțumim Domnului căci Și-a asumat păcatele întregii omeniri și ne-a răscumpărat din moarte dăruindu-ne tuturor posibilitatea moștenirii vieții celei veșnice. Ne adunăm în biserică de fiecare dată, în primul rând să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru că suntem în viață și pentru că ne ajută să ne rugăm și să ne câștigăm mântuirea sufletelor noastre. Biserica noastră o cinstește în această săptămână, pentru că nu numai la mănăstiri și catedrale, dar și în toate bisericile de parohie s-a oficiat miercuri seara Denia canonului de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul și multe imnuri dar și stihuri, din cadrul acestei slujbe unice din perioada Triodului, sunt închinate Cuvioasei Maria Egipteanca. Ne-am rugat Cuvioasei Maria Egipteanca ca să ne ajute și pe noi să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, să ne pocăim cu adevărat, să ne rugăm mai mult, să fim mai buni, mai iertători și mai aproape de tronul Preasfintei Treimi. La 1 aprilie sinaxarul Bisericii noastre o pomenește pe această sfântă cuvioasă, dar o pomenim și de fiecare dată în duminica a cincea a Postului Sfintelor Paști, duminică în care din punct de vedere liturgic am intrat”.

Filia Socolari, aparținătoare Parohiei Potoc, numără 42 de familii cu 77 de credincioși și a fost păstorită, până anul acesta, de părintele Andrei Teofil Vâlcu. Viitorul slujitor al Parohiei Potoc, cu Filia Socolari va fi părintele Aldescu Iosif Daniel, acesta a fost numit de către Centrul Eparhial ca și preot paroh în această comunitate de credincioși.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…