Preasfințitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a efectuat sâmbăta aceasta o vizită canonică în Parohia Uivar, din Protopopiatul Timișoara I. Cu acest prilej, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica cu hramul ‘Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul’, în prezența a numeroși credincioși, informează „Ziarul Lumina”.
În cadrul slujbei, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe teologul Petru Voichescu, ce urmează a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Nevrincea, din Protopopiatul Făget. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul ‘Theophoros’ al Arhiepiscopiei Timișoarei.
În finalul slujbei, ierarhul a transmis tuturor celor prezenți binecuvântarea și purtarea de grijă a IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului.





