În Duminica a XXX-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, aflată lângă Biblioteca Centrală Universitară din Iași.
Din soborul de preoți a făcut parte și părintele Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iași I. În cadrul slujbei, diaconul Ioan Ababei a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Verșești-Girov, Protopopiatul Piatra Neamț. Răspunsurile la strană au fost date de Corul „Camerata” și de grupul psaltic al parohiei, format din tineri de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” și de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Peste 150 de persoane de toate vârstele s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos.
După citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a adresat un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre semnificațiile pericopei evanghelice din Duminica a XXX-a după Rusalii. Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a amintit că viața de veci se moștenește, după cum spune Evanghelia citită, prin respectarea poruncilor.





