Slujire arhierească la Mănăstirea Saon

Preasfințitul Visarion episcopul Tulcii a săvârșit înconjurat de un sobor de preoți și diaconi de praznicul „Intrării în Biserică a Maicii Domnului” Sfânta Liturghie arhierească în paraclisul de iarnă al mănăstirii Saon ce și-a sărbătorit hramul, după cum informează Biroul de presă al Episcopiei Tulcii.

În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a evidențiat importanța acestui eveniment din viața Maicii Domnului în istoria mântuirii ca și implicațiile lui în contemporaneitate.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul maicilor iar la Sfânta Liturghie au participat numeroși credincioși între care și dl. Horia Teodorescu președintele Consiliului Județean Tulcea.

Restaurat în ultimii ani paraclisul de iarnă al mănăstirii Saon a fost resfințit anul trecut chiar de ziua hramului.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…