La 2 iunie 2015, în a treia zi de după Pogorârea Sfântului Duh, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica cu hramul “Sfântul Ierarh Nicolae” a Parohiei Petrila-Jieţ-Maleia din cadrul Protopopiatului Petroşani, judeţul Hunedoara, potrivit episcopiadevei.ro
În fiecare an, a treia zi de Rusalii reprezintă pentru credincioşii din această zonă a judeţului, zona Petrila-Maleia, un prilej de aşezare la rugăciune spre îmbelşugarea roadelor pământului, prilej la care participă majoritatea lucrătorilor din domeniul agriculturii.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, le-a vorbit credincioşilor prezenţi la slujba Sfintei Liturghii atât despre roadele Duhului Sfânt pogorât asupra Sfinţilor Apostoli în ziua Cincizecimii, dar şi despre minunata viaţă a celui între sfinţi prăznuit la 2 iunie, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Preasfintia Sa i-a îndemnat pe cei prezenţi să sporească în rugăciunile lor, să se întărească duhovniceşte în lucrarea cea dreapta a Bisericii şi să fie râvnitori în lucrarea faptelor bune, spre zidirea sufletelor lor.
După slujba Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a săvârşit slujba hirotesiei întru iconom stavrofor a Părintelui Paroh Dimitrie Jură, că urmare a unei activităţi bogate de 37 de ani de preoţie.





