Slujiri arhierești în Biserica Sf. Epictet și Astion din Avezzano, Italia

După cum ne informează episcopiatulcii.ro, în Duminica Sfintei Maria Egipteanca, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în biserica cu hramul Sf. Epictet și Astion din Avezzano, Italia, parohie păstorită de pr. Daniel Mititelu. Cu acest prilej Preasfinția Sa a oferit parohiei fragmente din moaștele sfinților patroni ai bisericii. La Sfânta Liturghie au participat numeroși credincioși români stabiliți în această localitate.

Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură făcând referire la Evanghelia zilei și la rolul postului și al pocăinței în pregătirea sufletească a creștinilor pentru întâmpinarea sărbătorilor pascale. Tot cu acest prilej au fost binecuvântate și două noi iconostase realizate în tară pentru acest sfânt lăcaș.

De asemenea, sâmbătă 9 aprilie, Întâistătătorul Eparhiei Tulcii a săvârșit Sfânta Liturghie a Sf. Ioan Gură de Aur în același sfânt lăcaș, iar în data de 8 aprilie, a oficiat, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, slujba Deniei Acatistului Maicii Domnului.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…