Specializare pentru clericii din Caransebeș

La Centrul de perfecționare a resurselor umane din Caransebeș, s-a desfășurat în perioada 19 – 24 martie, cursurile de specializare pentru ocupația de muzeograf – gestiunea și clasarea bunurilor culturale mobile aparținând Patrimoniului Bisericesc, informează „Ziarul Lumina”. Este vorba de cea de-a doua serie de 14 participanți, angajați ai celor patru protopopiate și ai Centrului eparhial.

Cursurile sunt gratuite și aduc în atenție preocuparea chiriarhului locului pentru pregătirea profesională a angajaților din cadrul Episcopiei Caransebeșului, prin implementarea unui proiect amplu, denumit ‘Pregătirea resurselor umane pentru valorificarea și promovarea patrimoniului cultural național’. Proiectul, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor umane 2007-2013, pe Axa Prioritară 3 ‘Creșterea adaptabilității lucrătorilor și a întreprinderilor’, se desfășoară în parteneriat cu Episcopia Severinului și Strehaiei. Sistemul de fișe DOC-PAT utilizat în cadrul cursurilor de muzeograf axează activitatea participanților pe completarea și realizarea în format electronic a unui bun de patrimoniu cultural. Însuși programul informatic este unul folosit pentru evidența patrimoniului cultural mobil (fișe de obiect) și a arhivelor documentare din muzee, pentru că acoperă toate domeniile de patrimoniu mobil (artă decorativă, artă plastică, arheologie, carte veche, documente, etnografie, istorie, numismatică, medalii și decorații, știință și tehnică, științele naturii). Documentarea Patrimoniului Cultural Mobil și Arhivelor Documentare (DOC-PAT) poate fi utilizată în muzee, direcții județene pentru cultură, culte și patrimoniu cultural, institute de cercetare, dar și de alți deținători de bunuri cultural mobile care au nevoie de o evidență rapidă, modernă, de analiză și selecție a datelor, de ordonarea acestora pe diverse criterii, de listarea unor inventare, cataloage de expoziție, fișe de obiecte. Atât la nivel național, prin unitățile ierarhice, cât și local, s-au încheiat protocoale de colaborare cu Ministerul Administrației și Internelor pentru evaluarea și protecția bunurilor culturale. Marele avantaj al unei evidențe informatizate este posibilitatea de actualizare a informațiilor în timp.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…