Episcopia Caransebeșului, prin Departamentul pentru Tineret și în parteneriat cu Grădinița PP 4 din Caransebeș, a organizat astăzi, 8 martie, un program artistic de poezii și cântece de primăvară intitulat „E ziua ta măicuță”.
Mai multe informații cu privire la acest program a oferit Maria Bârză, educatoare la Grădinița PP4 Caransebeș: „Ca o primă acțiune a acestui proiect a fost realizarea unei expoziții de artă plastică unde s-au implicat toți partenerii cu lucrări ale copiilor. De asemenea, o altă acțiune este desfășurarea unui spectacol intitulat «E ziua ta măicuță», unde copiii recită, interpretează roluri, dansează și cântă”.
Tot astăzi a fost organizată și o expoziția cu vânzare de mărțișoare, intitulată „Un mărțișor pentru un zâmbet”. Aflăm mai multe de la părintele Călin Ianchiș, consilier social-misionar al Episcopiei Caransebeșului: „În această zi au avut loc ultimele două etape, respectiv, un spectacol dedicat mamei intitulat «E ziua ta măicuță» și o expoziție cu vânzare care cuprinde felicitări și mărțișoare și alte produse confecționate de către copiii grădinițelor partenere în proiect, dar și de tinerii voluntari ai «Departamentului pentru Tineret» al Episcopiei Caransebeșului, care activează la Complexul de servicii sociale «Sfântul Vasile cel Mare» al Episcopiei Caransebeșului. Acest proiect are titlul «Un mărțișor pentru un zâmbet», deoarece fondurile provenite din vânzarea acestor produse confecționate de către copii vor fi donate pentru desfășurarea activității sociale în Complexul de servicii sociale amintit”, informează Radio TRINITAS.
Fondurile obținute vor fi folosite pentru susținerea activității filantropice a Complexului de Servicii Sociale „Sfântul Vasile cel Mare” al Episcopiei Caransebeșului.





