Spectacol de obiceiuri creștine legate de Sărbătoarea Învierii, la Zalău

Douăzeci de elevi din Parohia Sfântul Arhidiacon Ștefan din Cluj-Napoca au prezentat astăzi, 27 aprilie, un spectacol de obiceiuri creștine de Înviere, la școala generală „Porolisum” din Zalău.

Ei au interpretat mai multe scenete religioase si cântece tradiționale de Paști. Copiii au fost însoțiți de 2 studenți teologi care s-au ocupat de pregătirea lor și de părintele paroh Mircea Bugnariu.

Părintele paroh a precizat că activitatea de astăzi face parte dintr-un parteneriat mai vechi între cele două instituții. Astfel, anul trecut de Crăciun au fost prezentate două piese de teatru legate de Nașterea Mântuitorului, colinde și obiceiuri tradiționale de Crăciun. Anul acesta programul a cuprins obiceiuri creștine de Paști, fiind prezentat un program artistic adecvat sărbătorii, cu cântări și poezii specifice perioadei pascale, după cum a precizat pentru Radio Reîntregirea părintele Mircea Bugnariu, parohul bisericii Sfântul Arhidiacon Ștefan din Cluj Napoca.

La sfârșitul spectacolului elevii clujeni au vizitat școala „Porolisum” și câteva obiective istorice din zonă.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…