Trupa de teatru „Credo” a Centrului de Voluntariat al Episcopiei Caransebeșului, a susținut luni, 24 februarie 2014, un spectacol caritabil la Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș.
Asociația „Ioan Popasu” a Episcopiei Caransebeșului, cu sprijinul SC TMD Friction România SRL, derulează anul acesta campania umanitară de renovare și reabilitare a Secției de Neonatologie a Spitalului Municipal din Caransebeș. Campania a demarat prin desfășurarea spectacolului teatral, în organizarea Centrului de voluntariat al Episcopiei Caransebeșului. Tinerii actori au prezentat publicului câteva scenete dintre care amintim: „Omul pubelă” – teatru descompus, scenariu Matei Vișniec, regia Petrișor Rada și „Visurile Crinei”, scenariu Gabriela Mihalache și Veronica Gherasim, regia Petrișor Rada.
Talentul celor două trupe de actori a fost îndelung apreciat și aplaudat de publicul numeros care a umplut sala de spectacol. Toți cei prezenți au avut prilejul, fie să doneze sume de bani, fie să completeze formularul 230, pentru redirecționarea a 2% din impozitul pe venitul din salariu, în contul Asociației „Ioan Popasu”. Conform celor menționate de reprezentantul Episcopiei, pr. Gabriel Gozman, consilier social-misionar, toate fondurile strânse cu acest prilej sunt destinate exclusiv Secției de Neonatologie a Spitalului Municipal din Caransebeș.
„Spectacolul de teatru din seara aceasta, intitulat sugestiv „Din iubire dăruim iubire”, a adunat foarte multă lume din orașul nostru. Legăturile noastre cu instituția sanitară din Caransebeș au început în anul 2006, atunci când „Centrul de Igienă pentru Mamă și Copil”, din incinta Complexului de Servicii Sociale „Sfântul Vasile cel Mare” al Episcopiei Caransebeșului, singurul centrul maternal din județul nostru, a început o frumoasă colaborare. Ne-am bucurat că am fost implicați acum aproape doi ani la reabilitarea Secției de Pediatrie și credem că a venit rândul Secției de Neonatologie să primească toată atenția noastră. Vrem să le mulțumim tuturor celor care au ales ca în seara aceasta să fie cu noi, tuturor celor care au cumpărat biletul de intrare, tinerilor voluntari care s-au ostenit atât de mult la realizarea acestor două piese de teatru, precum și partenerilor noștri care au înțeles că împreună putem realiza lucruri minunate pentru orașul nostru”, a precizat pr. cons. Gabriel Gozman-Pop, consilierul social-misionar al Episcopiei Caransebeșului.
Totodată s-a anunțat, în finalul serii că Centrul de Voluntariat al Episcopiei Caransebeșului, va inaugura un nou punct de lucru, la data de 14 martie 2014, în orașul Oțelu Roșu, unde va iniția și o bancă de alimente, asemănătoare celei din Caransebeș.
Campania umanitară de strângere de fonduri pentru renovarea Secției de Neonatologie a Spitalului Municipal din Caransebeș este o continuare a succesului reprezentat de renovarea Secției de Pediatrie a aceluiași spital, prin conjugarea bunelor voințe a mai multor instituții publice și particulare din Caransebeș. Acest demers se dorește a fi finalizat până la sfârșitul anului în curs prin organizarea de manifestări diferite care să atragă cât mai mulți parteneri în realizarea acestui scop nobil.
Spectacole caritabile ale trupei „Credo” a Centrului de Voluntariat au mai avut loc în Caransebeș și nu numai, prin implicarea Episcopiei Caransebeșului și devotamentul inimosului profesor Petrișor Rada, coordonatorul centrului.
(Articol realizat de Diac. Pavel Canea)





