Fundația „Solidaritate și Speranță” (FSS) a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a organizat vineri, 6 decembrie 2013, Spectacolul caritabil „Poveste din Viflaim”, susținut de Paula Seling.
Evenimentul a debutat cu un repertoriu al copiilor beneficiari ai Centrului de Zi „Sfânta Marina” al FSS, urmați de colegii lor de Centrul de Zi pentru Copii „Mia Casa” – Inculeț și de Corul „Musica Viva” al Asociației „Iubire și Încredere”, potrivit mmb.ro. Paula Seling a încântat auditoriul cu o suită de colinde și piese din repertoriul personal, făcând apel la solidarite față de copiii nevoiași asistați în cadrul FSS. În încheierea evenimentului, copiii au revenit pe scenă pentru a intona împreună cu Paul Seling colindul „O, ce veste minunată!”. Pentru dăruirea cu care s-a alăturat acestui proiect, părintele Mihai Doroșincă, directorul executiv al FSS i-a oferit Paulei Seling distincția de „Prieten al Fundației”.





