Spectacolul „Eminescu pentru noi” în Caransebeș

Cu binecuvântarea și participarea Preasfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului, în data de 18 ianuarie sala de festivități a episcopiei a găzduit un spectacol omagial închinat Zilei Naționale a Culturii Române, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Banat. Evenimentul s-a derulat sub auspiciile comemorării a 161 de ani de la nașterea ‘omului deplin al culturii noastre’, Mihai Eminescu.

Spectacolul intitulat ‘Eminescu pentru noi’ s-a realizat prin colaborarea Seminarului Teologic Liceal-Ortodox ‘Episcop Ioan Popasu’ cu Liceul Pedagogic ‘C.D. Loga’ din Caransebeș, în cadrul unui proiect comun ce dorește să pună în lumină valențele cultural-educative ale spațiului caransebeșean. Elevii au susținut un program artistic bogat, alcătuit din patru părți tematice: natura, rugăciunea, deșertăciunea lumii și dragostea. Prin logos și melos, poemele eminesciene au demonstrat actualitatea poetului peste timp în cultura și spiritualitatea neamului nostru, dar și esențialul rostului poetic într-o modernitate decadentă și destructibil împinsă spre nihilism.

În cadrul spectacolului s-a evidențiat faptul că Mihai Eminescu deja face parte din ADN-ul civilizației noastre, ne reprezintă ființial în contextul cultural al neamurilor chemate să mărturisească pe Dumnezeu în spațiul și timpul oferit slăvirii dumnezeiești. Ca artist, Eminescu nu este un poet religios în sensul imediat al cuvântului, chiar dacă opera sa comportă și astfel de teme. El rămâne un poet cu un spirit religios marcat de marile întrebări ale omului: locul său în relația sa cu Dumnezeu și cu lumea, viața și moartea, Biserica și neamul, umilința și înălțarea. Spectacolul s-a bucurat de o audiență numeroasă, împletită fiind și activitatea didactică pentru elevii noștri care au datoria sfântă de a cunoaște, în chip modelator, marii oameni ai spiritualității noastre.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…