Mă întâlnesc de multe ori la spovedanie în calitate de duhovnic cu o situație destul de neplăcută, în care oamenii vin foarte timorați și ies și mai apăsați de la duhovnic. Problema este că nu venim așa cum trebuie la Spovedanie, că nu cerem ceea ce trebuie să cerem. Spovedania este una din cele mai intime taine, iar taină înseamnă nu ceva ascuns, ci ceva mai profund decât poate mintea noastră să priceapă la un anumit moment.
Nu e vorba aici că nu vom pricepe niciodată, până la sfârșit. Ci că la acel moment nu înțelegem. Pentru aceea taina va trebui să invite pe om în a explora mai mult adâncimile ei. Noi va trebui să ne petrecem veșnicia alături de Hristos și este foarte greu să stai viața asta pământească, darămite o eternitate lângă un străin. Avem o mulțime de ocazii în care putem să strângem legătura cu Dumnezeu, dar nu o facem. Și una dintre cele mai bune ocazii de întâlnire cu Hristos este Spovedania. Am pus de multe ori întrebarea aceasta: la un tribunal, în momentul în care în fața judecătorului vine o fată vinovată, pasibilă de o pedeapsă foarte mare, poate chiar de execuție; după ce judecătorul o va fi achitat, în câte cazuri fata va pleca la braț cu judecătorul și se va căsători cu el? În nici unul dintre cazuri. De ce? Nu din cauza lipsei de recunoștință, nici pentru că nu acesta ar fi modul în care ai putea să răsplătești un judecător, nici pentru că nu și-a propus acest lucru.
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
