Staretul Manastirii Panaghia Soumela din Grecia a fost ales, astazi, Mitropolit de Drama

Prea Cuviosul Parinte Arhimandrit Pavlos Apostolidis, staretul Manastirii Panaghia Soumela din Mitropolia de Veria, Grecia, a fost ales astazi in scaunul vacant al Mitropoliei de Drama, de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Grecia. Parintele Arhimandrit Pavlos Apostolidis este cel care a adus anul trecut la Iasi, de sarbatoarea Sf. Cuv. Parascheva, un fragment din lemnul Sfintei Cruci care se pastreaza la Manastirea Panaghia Soumela. Nascut in 1963, parintele Arhimandrit Pavlos Apostolidis a urmat cursurile Facultatii de Teologie din Salonic, a fost hirotonit diacon in 1983 si ieromonah in 1988. Din anul 1991 este staret al Manastirii Panaghia Soumela si prim vice-presedinte al fundatiei cu acelasi nume. Hirotonia in treapta de arhiereu a parintelui arhimandrit Pavlos Apostolidis va avea loc duminica, 9 octombrie 2005, la Catedrala arhiepiscopala din Atena. La hirotonie va participa si IPS Panteleimon, Mitropolit de Veria, Nausa si Kampania care de la Atena va veni direct la Iasi insotit de o delegatie pentru a aduce un fragment din moastele Sf. Ap. Pavel. Sfintele moaste vor sta la Catedrala mitropolitana din Iasi pana in dimineata zilei de 17 octombrie.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…