Tabăra de apicultură Sfântul Ambrozie din Parohia Mălăiești – Protopopiatul Hârlău, la a doua ediție

Parohia ‘Sfântul Nicolae’ – Mălăiești, Protopopiatul Hârlău, organizează, în perioada 23-25 august 2012, Tabăra de apicultură ‘Sfântul Ambrozie’, ediția a II-a. Tabăra se adresează copiilor și tinerilor din Mălăiești și din parohiile învecinate, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Cu acest prilej, va fi adus din parohia Apărătorii Patriei II din București un fragment din moaștele Sfântului Ambrozie. Sfintele moaște vor ajunge cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

‘Programul taberei va începe joi, 23 august, la ora 7:30, cu Acatistul Sfântului Ierarh Ambrozie. După săvârșirea Sfintei Liturghii, va fi sfințit steagul taberei. Începând cu ora 10:00, va fi predată teoria despre familiile de albine, iar de la ora 13:00 vor fi realizate aplicații practice referitoare la lucrările din stupină. La ora 17:00 vor fi oficiate Acatistul Sfântului Ambrozie și Taina Sfântului Maslu. Sâmbătă, 25 august, participanții vor susține un text grilă și o probă orală care vor urmări verificarea cunoștințelor apicole acumulate în timpul taberei. Această tabără vrea să conștientizeze copiii și tinerii că se poate practica o muncă cinstită, curată și binecuvântată aici în țară, fără a fi nevoiți să plece în străinătate. Prin organizarea acestei tabere se dorește însușirea de către copii și tineri a unor cunoștințe minime de creștere și întreținere a familiilor de albine’, a spus pr. paroh Pavel Apostol.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…