La Școala Horezu – Poenari din județul Dolj a fost organizat concursul „Cea mai frumoasă școală de vară”, informează cotidianul Ziarul Lumina. Desfășurată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Tabăra de creație religioasă „Sfântul Apostol Luca” de la Mănăstirea Lacuri, Protopopiatul Hârlău, a primit Premiul al II-lea pentru munca profesorilor îndrumători și talentul elevilor, care, timp de o săptămână, au realizat icoane ale Sfinților Capadocieni. Prin organizarea acestui concurs s-a dorit stimularea cadrelor didactice în organizarea unor astfel de programe și participarea elevilor la acestea.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





