Tabăra de vară de la Durău pentru beneficiarii proiectului „Alege școala” al Patriarhiei Române

La Centrul cultural-pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul” din stațiunea nemțeană Durău, duminică, 27 iunie, sunt așteptați să sosească copiii din cea de-a treia serie a taberei de vară „Licăr de lumină”. La această tabără participă beneficiarii proiectului „Alege școala” al Patriarhiei Române. Timp de 5 zile copii participă atât la activități educative, cât și recreative.

După cum a spus pentru TRINITAS TV doamna Nicoleta Melniciuc Puică, expert tabără „Licăr de lumină”, astăzi s-a încheiat seria a doua a taberei de vară „Licăr de lumină”, serie care a avut un număr de 135 copii de la București și de la Iași.

„Programul nostru include și activități religioase, rugăciunea de dimineață, rugăciunea de seara, luni se oficiază Sfânta Liturghie, copii venind duminica seara cu autocarul. Săptămâna aceasta a fost oficiată și ieri Sfânta Liturghie deoarece a fost sărbătoare. De asemenea avem și un program de studiu biblic și filme religioase, seara”, a mai spus doamna Nicoleta Melniciuc Puică .

Proiectul „Alege școala” al Patriarhiei Române are ca scop prevenirea abandonului școlar și este derulat în prezent în 2 mitropolii: a Munteniei și Dobrogei și a Moldovei și Bucovinei.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…