Didahia reprezintă în momentul actual cel mai vechi document creștin, în afara cărților Noului Testament, care conține elemente cu privire la desfășurarea Botezului. Importanța acestei scrieri reduse ca dimensiune și cu un autor rămas anonim a fost subliniată de majoritatea teologilor moderni.
Aceștia nu s-au pus însă de acord în legătură cu datarea sa, dar acest lucru nu ne împiedică să analizăm cu atenție specificațiile cu privire la desfășurarea Botezului în perioada respectivă și semnificația acestora în istoria baptismală ulterioară.
Două texte-cheie
În cadrul textului Didahiei se întâlnesc două pasaje referitoare la slujba Botezului. Primul dintre acestea reglementează desfășurarea liturgică, iar cel de-al doilea insistă asupra inaccesibilității la Taina Euharistiei înainte de participarea la Taina Botezului. Textul inițial sună astfel: ‘Cu privire la Botez, așa să botezați: după ce ați spus mai înainte toate cele de mai sus, ‘botezați în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh’ (Mt. 28:19) în apă proaspătă. Iar dacă n-ai apă proaspătă, botează în altă apă; iar dacă nu poți în apă rece, în apă caldă. Dacă nu ai de ajuns nici una, nici alta, toarnă pe cap de trei ori apă ‘în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh’ (Mt. 28:19). Înainte de Botez să postească cel ce botează și cel botezat și alții câțiva, dacă pot. Poruncește, însă, ca cel ce are să se boteze să postească o zi sau două înainte’ (Didahia, cap. VII:1-4, în: ‘Scrierile Părinților Apostolici’, trad. pr. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, București, 1995, p. 30). Cu referire la legătura dintre Botez și Euharistie, se precizează: ‘Nimeni să nu mănânce, nici să bea din Euharistia voastră, ci acei care au fost botezați în numele Domnului. Căci cu privire la aceasta a spus Domnul: ‘Nu dați cele sfinte câinilor’ (Mt. 7:6)’ (Didahia, cap. IX:5, în: op. cit., p. 31). Aceste texte au fost interpretate în moduri diferite de teologii din perioada modernă. Spre exemplu, cunoscutul patrolog grec Stylianos G. Papadopoulos nici măcar nu le amintește în analiza dedicată documentului respectiv (vezi lucrarea sa Patrologia, vol. I, trad. lect. dr. Adrian Marinescu, Editura Bizantină, București, 2006, pp. 165-168). Patrologii italieni Claudio Moreschinni și Enrico Norelli ne oferă o singură informație importantă cu privire la aceste fragmente. Astfel, ei susțin că, în cadrul capitolelor de la 7 la 10 ale lucrării (textele citate mai sus se regăsesc în capitolele 7, respectiv 9), autorul ‘a adunat material liturgic foarte vechi și apropiat de binecuvântările iudaice pronunțate pentru masă’ (C. Moreschinni, E. Norelli, Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine, vol. I, trad. Hanibal Stănciulescu și Gabriela Sauciuc, Editura Polirom, Iași, 2001, p. 148). Patrologii italieni nu aduc, însă, o analiză pertinentă asupra pasajelor în cauză, iar influența iudaică în privința Botezului creștin trebuie privită cu o anumită rezervă. Singurul cercetător care a oferit o decriptare amănunțită este Everett Ferguson (vom face des referire și în următoarele materiale la monumentala sa lucrare Baptism in the Early Church: history, theology and liturgy in the first five centuries, William B. Eerdmans Publishing Co., Grand Rapids, 2009, 953 pp.), iar pe baza analizei sale vom încerca să descoperim ce ne oferă acest document patristic din perioada primară a creștinismului cu privire la Taina Botezului.
Perioada prebaptismală
Faptul că a existat încă din perioada primară a creștinismului o etapă de pregătire înainte de primirea Botezului este confirmat încă din primele rânduri ale textului citat anterior din Didahie. Existau două elemente principale care trebuiau îndeplinite: catehizarea persoanei respective și păstrarea unei perioade scurte de post. Cu privire la catehizare, în text se precizează că aceasta trebuia să conțină învățăturile cuprinse în primele șase capitole ale lucrării. Aceste învățături erau puternic inspirate de doctrina iudaică a celor două căi: calea vieții și calea morții. Așa cum remarcă Everett Ferguson, ‘Botezul era efectuat după o perioadă de catehizare asupra celor Două căi ale vieții și morții (…), care constau propriu-zis în învățături morale iudaice însoțite de o interpretare a lor prin cuvintele Mântuitorului. Administrarea Botezului presupunea hotărârea șpersoaneiț de a urma un anumit comportament’ (Baptism in the early five centuries…, p. 202). Al doilea element necesar pentru primirea Botezului era respectarea unei scurte perioade de post. Acest post prebaptismal va continua să existe în cursul istoriei creștine. Este suficient să ne amintim de faptul că majoritatea catehumenilor erau botezați la finalul celor două mari posturi din cursul anului bisericesc: cel al Paștelui și cel al Crăciunului. Deși în text nu este menționată necesitatea pocăinței, acest aspect este subînțeles de asemenea prin post. Ferguson consideră că postul însuși constituie o ‘expresie a remușcării și pocăinței’ (Baptism in the early five centuries…, p. 202). Însă cercetătorul a mai descoperit un aspect semnificativ: nu este specificat cine trebuie să administreze Botezul, o dovadă în plus a faptului că ierarhia sacramentală era încă într-o perioadă de formare, iar documentul datează încă de la începutul secolului al II-lea d.Hr.
Formula de botezare
Textul nu lasă loc de interpretări cu privire la formula centrală a Tainei Botezului. Aceasta reprezintă practic o repetare a versetului 19 din capitolul 28 al Evangheliei după Matei, în care Mântuitorul le cere Apostolilor să efectueze Botezul în numele Sfintei Treimi. Formula era în mod clar rostită de cel care efectua Botezul. Rămâne însă o întrebare: exista o mărturisire de credință a celui botezat în cadrul liturgic al Tainei sau nu? Comparând cele două texte citate în introducere, Ferguson ajunge la concluzia că exista o astfel de mărturisire de credință, dar aceasta era foarte scurtă. Astfel, preotul sau episcopul mărturisea prin formula de botezare credința în Sfânta Treime, în timp ce persoana botezată trebuia să mărturisească faptul că are credință în întruparea Mântuitorului. Everett Ferguson subliniază mai departe: ‘Deși prezența credinței în cel convertit nu este afirmată șîn modț explicit, aceasta este implicată în primirea catehizării și în referința făcută la numele divine’ (Baptism in the early five centuries…, p. 203).
Legătura dintre Botez și Euharistie
Cu privire la cel de-al doilea text citat în introducere, care face o legătură strânsă între Botez și Euharistie, Everett Ferguson face următoarele precizări: ‘Botezul nu este o simplă adeziune la șcredința în Întrupareaț Mântuitorului, ci aduce cu sine admiterea în cadrul comunității celor care Îl urmează. Calitatea de membru al comunității și o puternică decizie de a avea o viață curată sunt principalele puncte care pot fi deduse din context și care au o semnificație legată de Botez’ (Baptism in the early five centuries…, p. 203). Abia după ce Botezul este săvârșit, noul membru al Bisericii poate participa la comuniunea euharistică, unde doar cei renăscuți în Hristos prin Duhul Sfânt pot avea acces. Însă cercetătorul american a mai remarcat un aspect: viața duhovnicească pe care fiecare creștin trebuie să o aibă după efectuarea Botezului. Dacă înainte de nașterea din apă și din Duh, omul are doar dorința de a face bine, dar binele pe care îl face este amestecat cu rău; după Botez, omul poate gusta din darurile duhovnicești și acest aspect determină progresul său spiritual ulterior. În materialul următor vom observa aspectele principale legate de afundarea credinciosului în apa sfințită, precum și care erau condițiile în care aceasta putea fi efectuată în cazurile-limită (absența apei sau prezența ei limitată) amintite în textul Didahiei. (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 28 februarie)
