Taina Sfântului Maslu, pentru persoanele private de libertate din Arhiepiscopia Craiovei

Aproximativ 70 de deținute de la Penitenciarul de Maximă Siguranță (PMS) Craiova au participat astăzi (miercuri, 27 iunie), începând cu ora 10.00, la o slujbă specială, Taina Sfântului Maslu, săvârșită de un sobor de șapte preoți. Slujba oficiată astăzi face parte dintr-un program religios derulat în această perioadă în județele Dolj și Gorj, după cum informează Gabriela Popescu de la Biroul de presă al Arhiepiscopiei Craiovei.

„Având în vedere că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat acest an ca Anul Omagial al Tainei Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor, în Arhiepiscopia Craiovei a început de astăzi un program de săvârșire a Tainei Sfântului Maslu în penitenciarele din județele Gorj și Dolj. În Arhiepiscopia Craiovei, ca de altfel în toate celelalte eparhii ale Bisericii Ortodoxe Române, sunt dezvoltate programe de asistență religioasă și socială pentru persoanele private de libertate, pentru persoane aflate în diferite sisteme de detenție”, a precizat preotul Adrian Stănulică, consilier social al Arhiepiscopiei Craiovei.

Preotul capelan Ilie Marinescu a explicat că deținuții de la PMS participă frecvent la slujbele religioase și au o relație apropiată cu Biserica.

„Slujba de astăzi, Taina Sfântului Maslu, este o slujbă care are un impact folositor asupra celor care o primesc, deoarece îi ajută să se recupereze atât sufletește cât și trupește, primind totodată iertarea păcatelor. Relația dintre credincioșii din penitenciar și Biserică este una strânsă; oamenii, în momente grele, în momente sensibile, se apropie de Dumnezeu, iar Biserica este cea care îi primește pe toți, în mod egal”, a adăugat preotul Ilie Marinescu, de la capela Penitenciarului de Maximă Siguranță Craiova.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…