Duminică, 29 noiembrie 2009, va avea loc târnosirea bisericii cu hramul „Sf. Ap. Andrei’, din comuna Tărtășești, zidită în ultimii 7 ani, fapt ce se constituie într-un eveniment important pentru spiritualitatea creștin-ortodoxă din Arhiepiscopia Târgoviștei, informează Biroul de Presă al acestei arhiepiscopii.
Slujba târnosirii, împreună cu Sfânta Liturghie arhierească, va fi oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Dr. Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, care a inițiat înființarea acestui nou locaș de cult și care va fi însoțit de numeroși preoți și diaconi.
Biserica cu hramul „Sf. Ap. Andrei’, din comuna Tărtășești, este construită în formă de cruce, cu trei turle, una pe naos, iar două pe pronaosul bisericii, cu abside și pridvor deschis, iar pictura bisericii este realizată în tehnica ,,fresco”, în stil bizantin.
Amintim că, târnosirea unei biserici presupune un ritual de sfințire, al cărui element central este constituit de așezarea de către arhiereu a unor sfinte moaște în piciorul mesei Sfântului Altar. După săvârșirea sfintei Liturghii arhierești, acum este singurul moment în care credincioșii, bărbați și femei, pot trece, pentru a se închina, prin Sfântul Altar.





