Târnosirea bisericii din satul Decindeni, județul Dâmbovița

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, alături de un sobor de preoți și diaconi, va oficia duminică, 7 noiembrie, Sfânta Liturghie Arhierească și slujba de târnosire a bisericii, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, din Decindeni-Dragomirești, județul Dâmbovița.

Această biserică a fost construită între anii 1999-2010, în formă de cruce, cu o singură turlă pe naos, și pridvor deschis, iar pictura a fost realizată în stilul neobizantin, cu ajutorul tehnicii „fresco”, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…