Joi, 20 octombrie 2011, a fost o zi istorică și o mare sărbătoare pentru Spitalul Județean Ialomița, când Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a sfințit capela Spitalului, care are trei hramuri: „Acoperământul Maicii Domnului”, „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon” și „Sfântul Sfințit Mucenic Paisie cel Mare”, potrivit sf-esc.ro.
La această slujbă, Preasfinția Sa a fost înconjurat de preacucernici părinți consilieri de la Centrul Eparhial, părintele Daniel Florin Enașcu, părintele Daniel Paul Demișcă, părintele arhidiacon Florin Ionescu, părintele arhidiacon Nicușor Silviu Dascălu, părintele protopop de Slobozia, Dumitru Drăghici, preoții din municipiul Slobozia, directorul spitalului, cadre medicale și mulțime de credincioși.
Încă de la începutul slujbei, Preasfinția Sa a explicat celor prezenți fiecare moment din slujbă și simbolistica acesteia, pentru ca toți credincioșii prezenți să înțeleagă ce înseamnă slujba de sfințire a unei biserici, dar și pentru faptul că biserica fiind mică, foarte mulți credincioși au ascultat slujba de târnosire de afară.
După săvârșirea slujbei, Preasfințitul Vincențiu i-a felicitat pentru implicare și dăruire pe părintele capelan Gheorghe Pascu, care a primit prin hirotesie rangul de sachelar, pe domnul director al spitalului și pe toți cei care au contribuit la construirii acestei biserici, care este lăcaș de cult, școală pentru toate vârstele și spital pentru tămăduirea bolilor sufletești și trupești.
La acest moment istoric pentru Spitalul Județean, toți credincioșii prezenți, dar mai ales beneficiarii spitalului au avut bucuria unică, binecuvântată de Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, de a trece prin Sfântul Altar, sărutând Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și Sfânta Masă.
Preasfinția Sa a binecuvântat toți credincioșii prezenți la această slujbă de târnosire a capelei Spitalului Județean Ialomița.





